Luni
Energie eolianaRENEXPO® South-East Europe 2008 ţine treaz interesul comunităţii
Comenteaza pe Forum |
Aceast târg oferă informaţii cu privire la utilizarea energiilor regenerabile şi a impactului acestora asupra pieţei energetice
Schimbările climaterice şi creşterea preţurilor energiei în cadrul pieţelor energetice reprezintă o mare provocare pentru noi atât la nivel global, cât şi la nivel regional şi local. Astfel, obiectivul Uniunii Europene este creşterea cu 12% a ponderii energiei regenerabile în consumul total de energie, acest lucru fiind planificat până in 2010. În sectorul energiei electrice se aşteaptă ca procentul actual de 14% să crească la 22% până în 2010. O dată cu aderarea la UE, energiile regenerabile şi eficienţa energetică au devenit, şi în România, puncte obligatorii. Astfel, se aşteaptă ca eficienţa energetică să crească la 3 procente până în 2009.
Dar, în atingerea obiectivelor guvernului un rol foarte important îl joacă oraşele şi comunităţile, având în vedere că acestea au o influenţă semnificativă asupra utilizării energiilor regenerabile. Reducerea preţurilor la energie este, prin urmare, imposibilă fără angajamentul municipalităţilor! Din păcate, în România există prea puţine exemple de utilizare a energiilor regenerabile la nivel local. Totuşi, pentru reducerea preţurilor energiei, neincluzând importul de energie, precum combustibilii fosili, şi pentru adaptarea la schimbările climaterice, trebuie să protejăm clima prin utilizarea energiei regenerabile, la nivel regional şi local. De asemenea, trebuie să informăm consiliile locale şi cetăţenii despre situaţia actuală de pe piaţa energetică.
Pentru dezvoltarea pieţei de energii regenerabile şi pentru oferirea unor exemple concrete comunităţilor locale în ceea ce priveşte modul de utilizare a energiilor regenerabile, REECO RO Expoziţii SRL organizează, la Sala Palatului din Bucureşti, între 19 - 21 noiembrie 2008, primul târg şi congres RENEXPO® South-East Europe pe tema energiilor regenerabile şi a eficienţei energetice în construcţii şi renovări. Temele variază de la renovarea vechilor clădiri, pâna la folosirea energiei solare şi a lemnului pentru încălzire, incluzând şi cogenerarea, energia hidraulică şi energia eoliană. RENEXPO® South-East Europe este o platformă ideală, mai ales pentru comunităţi, deoarece le oferă şansa de a afla mai multe despre utilizarea energiilor regenerabile, prezentându-le în acelaşi timp şi oportunităţile de îmbunătăţire a eficienţei energetice în clădirile publice.
Ca parte a RENEXPO® South-East Europe vor avea loc 4 conferinţe de specialitate pe temele prezentate în cadrul târgului. Interesantă pentru comunităţi este, în special, Prima Conferinţă Internaţională - Bioenergia în România, aceasta punându-le la dispoziţie informaţii despre utilizarea bioenergiei, arătându-le în acelaşi timp şi cum poate fi bioenergia folosită pentru încălzirea clădirilor publice, cum ar fi şcolile, grădiniţele şi spitalele. Mai mult, în cadrul Primului Workshop –Transformarea în energie a deşeurilor – din România vor fi analizate propuneri pentru îmbunătăţirea gestionării deşeurilor.
Prima conferinţă internaţională – Energia eoliană în România şi Prima conferinţă internaţională - Microhidrocentrale în România oferă informaţii despre potenţialul, obiectivele guvernamentale şi exemple practice comunităţilor interesate, în special, de utilizarea resurselor de apă şi vânt.
Mai multe informaţii despre acest târg şi congres găsiţi la: www.renexpo-bucharest.com
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Energii Regenerabile şi Eficienţă energetică din România - Energ(r) Energia Regenerabila 2009
- RENEXPO - Primul Targ Internaţional pentru Energii regenerabile şi Eficienţă energetică în Romania
- RENEXPO South-East Europe – o premieră de succes
- Elemente de referinţă la deschiderea RENEXPO South-East Europe 2008
- Conferinţă - Energia eoliană în România
- REECO impune Energiile regenerabile şi Eficienţa energetică în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est
Populare
- Vrei sa scrii despre energia eoliana ? (22)
- Europa poate inlocui hidrocarburile cu fermele eoliene. (2)
- Parc eolian aprobat de Consiliul Judeţean şi respins de primarul din Cogealac (2)
- Bioenergia in Romania - Forta economica de sustinere a viitorului (1)
- Firmele se pot înscrie în programul „Casa Verde” (1)
Recente
- Parcul eolian de la Orşova, în construcţie
- Germania “dezlănțuie” cea mai puternică turbină eoliană din lume
- Luptă cu morile de vânt
- Noi țări adoptă rolul de lideri ai energiei regenerabile
- Capacitatea eoliană a României, sub 20 MW
- Parc eolian aprobat de Consiliul Judeţean şi respins de primarul din Cogealac
