Luni
Energie eolianaParc eolian aprobat de Consiliul Judeţean şi respins de primarul din Cogealac
Comenteaza pe Forum |
În timp ce preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, vede un avantaj în a avea pe teritoriul judeţului cel mai mare parc eolian din Europa, primarul unei comune se opune în mod constant proiectului.
![]()
Împiedicat de obiecţiile ridicate de un primar de comună din Dobrogea, proiectul celui mai mare parc eolian din Europa şi al doilea ca mărime din lume este văzut cu ochi buni de autorităţile judeţene. „Este un mare avantaj faptul că judeţul Constanţa este la graniţă cu Marea Neagră şi puterea eoliană este foarte mare faţă de alte judeţe şi vrem să transformăm acest avantaj natural într-un avantaj economic pentru judeţ. Mai ales că, până în 2014, aproximativ 5% din energia României trebuie să vină din surse alternative, gen energie eoliană”, spune Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
Problema parcului eolian dezvoltat de celebra firmă cehă CEZ (proprietarul celor opt firme regionale de distribuţie a electricităţii, fost Electrica Oltenia) este că cele 240 de elice vor fi amplasate pe teritoriul comunei Fântânele, iar staţia care trebuie să transforme energia produsă din vânt pentru a fi introdusă în reţeaua naţională trebuie construită în comuna vecină, Cogealac.
Acolo însă primarul a oprit lucrările, acuzându-i pe investitori că au început construcţia pe raza comunei lui fără autorizaţie. A început să împartă deja amenzi, a pornit un lung şir de procese, contestând autorizaţiile şi felul în care a fost dobândit terenul pe care trebuie amplasată staţia de transformare. Iar în timp ce acest proiect stagnează, un alt jucător important de pe piaţa energetică, Iberdrola, ia startul în competiţia pentru cea mai bună zonă din ţară din punctul de vedere al vântului.
„Acolo sunt două companii concurente. Însă nu poate o comună să se substituie Legii nr. 50, legea privind regimul autorizaţiei în construcţie. Din punctul meu de vedere, autorizaţia de construcţie emisă de Consiliul Judeţean este perfect valabilă atât timp cât nu este anulată de instanţa de judecată”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Auzind că actul la care face referire a fost însă atacat în instanţă de cei care se opun proiectului, Constantinescu a declarat că „toate autorizaţiile de construcţie pe tema eolienelor emise în judeţul Constanţa sunt legale şi în vigoare. Cred că sunt instituţiile statului, care se numesc Poliţie, Jandarmerie, disciplina în construcţii, care trebuie să ia măsuri şi să permită construcţia acolo unde autorizaţia de construcţie este valabilă şi să interzică acolo unde nu este valabilă”. Blocarea proiectului de parc eolian de către primarul din Cogealac, Cati Hristu, se traduce pentru locuitorii comunei în pierderea unor fonduri de sprijinire a comunităţii locale în valoare de aproape 9 milioane de euro.
Opinia autorităţilor din mica comună dobrogeană este însă de neclintit. „Să plătească amenzile, să facă toate actele de la început şi apoi să vină la masa tratativelor. Dacă nu vor, nu ducem lipsă de concurenţă. De proiecte similare sunt interesaţi şi alţi investitori”, declara săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al primarului din Cogealac.
Sursa: Cotidianul
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Vom avea cel mai mare parc eolian din Europa! Sa bata vantul!
- Parc eolian lac Întorsura Buzăului
- Vântul, obstacol în construcţia unui parc eolian
- Parc eolian la “polul frigului”
- Un parc eolian de 80 MW, investiţie de 130 milioane euro, va fi pus în funcţiune lângă Râmnicu Sărat
- Ecologişti acuzaţi de trafic de influenţă
Populare
- Vrei sa scrii despre energia eoliana ? (20)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Cehii vor să construiască în România cele mai mari centrale eoliene din Europa (0)
Recente
- Parcul eolian de la Orşova, în construcţie
- Germania “dezlănțuie” cea mai puternică turbină eoliană din lume
- Luptă cu morile de vânt
- Noi țări adoptă rolul de lideri ai energiei regenerabile
- Capacitatea eoliană a României, sub 20 MW
- Parc eolian aprobat de Consiliul Judeţean şi respins de primarul din Cogealac
