Luni
Energie eolianaCoaliţia pentru Parcul Ţarcu-Muntele Mic protestează faţă de instalarea unor mori eoliene
Comenteaza pe Forum |
Membrii Coaliţiei civice pentru Parcul Ţarcu-Muntele Mic protestează faţă de intenţia autorităţilor de a instala în Banatul Montan mori eoliene care, potrivit acestora, vor distruge habitatul ecologic, prin betonarea pajiştilor.
![]()
“Am aflat că în Banatul montan s-a decis instalarea barbară a unor morişti eoliene care vor ditruge habitatul ecologic, vor betona frumuseţea muntelui şi-i vor urâţi pentru totdeauna frumuseţea sa de la începuturile lumii. Dacă nu ne vom alătura, studenţi, profesori universitari, Facultatea de geografie a Universităţii de Vest, oameni de cultură, oameni de ştiinţă, iubitori ai naturii şi ai muntelui, vom fi părtaşi prin indiferenţă la ceea ce i se pregăteşte muntelui”, arată fondatorii Coaliţiei pentru Parcul Ţarcu-Muntele Mic.
Profesorul universitar Daniel Vighi, preşedintele Atelierului civic Ariergarda, a declarat, sâmbătă, corespondentului NewsIn, că Parcul Ţarcu se află sub protecţia legii şi nu este legal să se intervină în forţă.
“Acolo s-au încălcat legi europene. Parcul este sub protecţia legii, iar buldozerele deja sunt pregătite să intervină acolo, să betoneze pajiştile alpine şi nu au voie să facă asta. Zilele următoare ne vom întâlni cu avocaţi, să dăm în judecată pe cei care au luat această decizie. Garda de Mediu trebuie întrebată cum a dat aprobarea pentru construcţia a aşa ceva, pentru că e un interes financiar, nu e altceva”, a declarat Daniel Vighi.
Membrii Coaliţiei îi cheamă alături de ei, pentru susţinerea Banatului Montan, pe reprezentanţii ONG-urilor şi toţi iubitorii naturii.
“Banatul Montan are nevoie de sprijinul nostru ca să-l putem lăsa şi generaţiilor viitoare liniştit şi arhaic, cu maiestuoasele lui culmi şi pajişti alpine, cu ritmurile sale de viaţă eterne, cu fumul de la stâne şi mireasma ierbii, a brazilor, a talăngilor, a cailor care pasc nestingheriţi pe Ţarcu în ritmuri de viaţă seculară. Anunţăm public coaliţia care se va constitui pentru a apăra pajiştile alpine de foamea după profit cu orice preţ şi pe seama noastră a tuturor a unui capitalism sălbatic”, a mai spus Vighi.
Sursa: Realitatea TV
betonarea pajistilor, habitat ecologic, impotriva eolienelor, muntele mic, parcul tarcu
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Luptă cu morile de vânt
- Parc eolian la “polul frigului”
- Marea Britanie, campioană la mori de vânt pe mare
- Energia eoliana, afacere de miliarde de euro
- Mori de vant intelgente care protejeaza pasarile
- Parcul eolian de la Orşova, în construcţie
Populare
- Vrei sa scrii despre energia eoliana ? (22)
- Europa poate inlocui hidrocarburile cu fermele eoliene. (2)
- Parc eolian aprobat de Consiliul Judeţean şi respins de primarul din Cogealac (2)
- Bioenergia in Romania - Forta economica de sustinere a viitorului (1)
- Firmele se pot înscrie în programul „Casa Verde” (1)
